Parcela clădirii actuale s-a format probabil din contopirea a trei, sau patru parcele medievale.

Imaginea palatului baroc de odinioară ne este cunoscută datorită unei gravuri realizate în anul 1845, pe care se conturează o clădire cu două nivele, având faţada pincipală penetrată de şase axe de goluri, prevăzută cu un acoperiş de tip mansardă. În axa principală a clădirii se afla poarta carosabilă, flancată de o pereche de coloane ce susţin balconul aflat deasupra intrării. După terminarea lucrărilor din anii 1772-1775, între anii 1777-1778, contesa Bánffy Terézia a edificat pe tronsonul de sud o sală de bal, care după câţiva ani s-a prăbuşit. Sala de bal a fost construită din nou de către Mihály Rhédey, fiind unica sală de astfel proporţii din oraş, până la construirea clădirii Redutei din anul 1808. Edificarea noii săli din palatul Rhédey a fost terminată în anul 1782, adăpostind între anii 1792-1793 prima trupă de teatru a oraşului.

În jumătatea a doua a secolului al XIX-lea palatul a fost transformat: a fost lărgită şi supraetajată, devenind un edificiu cu cu două etaje, cu curte interioară şi un şir de încăperi reprezentative la primul etaj.

În perioada monarhiei austro-ungare în clădire a funcţionat cofetăria tânărului János Wurscher, fiind închiriată mai târziu de către József Orbán, ca cofetărie şi cafenea.

În anul 1899 clădirea a devenit o casă de raport, încăperile fiind compartimentate, încăperile de la parter fiind destinate prăvăliilor. La începutul secolului XX în clădira funcţiona Banca de Industrie, iar începând din anul 1920 edificiul adăpostea casinoul românesc şi primul oficiu de prefectură românesc. Începând din anul 1942 încăperile de la primul etaj sunt închiriate de către diferite asociaţii culturale.